4 iulie – ZIUA CRUCII ROSII ROMANE, UNITI PENTRU UMANITATE

De 142 de ani, voluntarii Crucii Rosii, ghidati de principiul umanitatii, au fost prezenti acolo unde oamenii au avut cea mai mare nevoie. Din 1876, Crucea Rosie Romana s-a aflat mereu in prima linie a asistentei umanitare, oriunde pentru oricine. Astazi, Crucea Rosie isi reafirma angajamentul fata de umanitate. Organizatia va continua sa inspire, incurajeze, faciliteze si promoveze, zi de zi, activitatile umanitare care previn si alina suferinta umana, contribuind astfel la mentinerea si promovarea demnitatii umane si a valorilor umanitare.

Astazi, 4 iulie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei romane, Presedintele Crucii Rosii Romane a gazduit, in gradina Palatului Elisabeta, un eveniment aniversar, alaturi de voluntari, reprezentanti ai Corpului Diplomatic, ai Administratiei Prezidentiale, ai institutiilor statului si ai societatii civile, parteneri si prieteni ai Crucii Rosii Romane. Cu aceasta ocazie, au luat cuvantul Majestatea Sa Margareta si domnul Ioan Silviu Lefter, Directorul Crucii Rosii Romane.

in anul in care comemoram 100 de ani de la desavarsirea statului national roman, Crucea Rosie aduce un omagiu, celor care s-au aflat la conducerea organizatiei de-a lungul istoriei sale. Sprijinul, viziunea, dar mai ales devotamentul acestora fata de valorile umanitare, au facut ca organizatia sa dainuie mai bine de un secol si sa devina, de la an la an, mai puternica si mai capabila sa faca fata nevoilor comunitatii.

in cei 142 de ani de activitate neintrerupta, Crucea Rosie Romana a fost condusa de 22 de presedinti, personalitati de seama ale istoriei tarii noastre, medici ilustri, profesori, istorici. Fondatorul si primul presedinte al organizatiei a fost Printul Dimitrie Ghica, urmat la conducere de George Gr. Cantacuzino, Ion Kalinderu si nu in ultimul rand de Alexandru Marghiloman, cel care a coordonat activitatea Crucii Rosii in timpul Marii Uniri din 1918.

O suta de ani de Romanie Unita au adus alaturi de Crucea Rosie alte personalitati ale vremii care si-au legat destinele de activitatea noastra umanitara: Alexandru Constantinescu, Gheorghe Bals, Ion Costinescu, Nicolae Parvulescu, Constanta Craciun, Acad. prof. Vasile Marza, Octavian Belea, Radu Rusescu, Anton Moisescu, Gral. Mihai Burca, Gral. Constantin Burada, IPS. Prof. Dr. Nifon Mihaita, Mihaela Geoana.

incepand din anul 2015, Crucea Rosie Romana are ca presedinte pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei romane, continuand o traditie istorica inceputa de Regina Elisabeta, Regina Maria si Regina Elena.


“In Anul Centenarului, onoram contributia voluntara, in Primul Razboi Mondial, a femeilor infirmiere ale Crucii Rosii din Romania. La acea vreme, Regina Maria a creat sistemul de ambulante si s-a alaturat Crucii Rosii cu daruire si curaj in actiunile de ajutorare a ranitilor.

Astazi, toti ce prezenti aici, precum si miile de voluntari din organizatia noastra suntem mandri de a continua sa servim, in fiecare zi, Principiile Crucii Rosii.”, a declarat Majestatea Sa Margareta, Presedintele Crucii Rosii Romane.

„Astazi, cand sarbatorim 142 de ani de la infiintare, Crucea Rosie Romana multumeste voluntarilor si tuturor celor care ii sunt alaturi si ii invita sa ii ramana alaturi, pentru ca doar uniti putem duce mai departe misiunea pentru umanitate”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul Crucii Rosii Romane.

Datorita legaturilor stranse ale filialelor si subfilialelor Crucii Rosii cu populatia locala, reusim sa intelegem si sa ne adaptam nevoile oamenilor. Astfel, am ajuns sa sprijinim an de an aproximativ 500 000 de persoane, doar cu ajutorul celor 6600 de voluntari si 380 de angajati.

Crucea Rosie Romana continua sa dezvolte activitati care cresc rezilienta comunitatilor in fata situatiilor de urgenta, campanii de educatie in comunitatile locale adaptate nevoilor specifice acestora si contribuie la perfectionarea personalului si a voluntarilor sai. Raportul de activitate al Crucii Rosii Romane este dovada muncii noastre umanitare din anul 2017: https://crucearosie.ro/centru-de-resurse/raport-anual/

 

Ultimele stiri