Timpuri de răscruce
Ca urmare a preluarii conducerii de stat de catre Partidul Comunist, din 1947 Crucea Rosie Romana si-a pierdut autonomia. Pentru o foarte lunga perioada de timp, avea sa functioneze ca o anexa a noilor autoritati, in special a celor medicale. La inceput, au avut loc transformari brutale si nedemocratice la nivelul forurilor de conducere ale organizatiei, apoi, importante obiective din patrimoniul Crucii Rosii Romane, cladite de-a lungul timpului cu sprijinul generosilor sai sustinatori si al populatiei, au fost preluate de statul comunist, unele nefiind recuperate nici pana in prezent.
Totusi, in ciuda conditiilor deosebite si a putinelor mijloace ramase la dispozitie, Crucea Rosie Romana a continuat sa-si indeplineasca misiunea, a raspuns necesitatilor persoanelor vulnerabile si a contribuit la alinarea suferintelor acestora. Incepand cu 1948, una din misiunile Crucii Rosii Romane a fost aceea de a acorda asistenta umanitara refugiatilor greci – 12 000 de emigranti, in mare parte copii, veniti in Romania ca urmare a izbucnirii razboiului civil. Au fost create colonii, prima si cea mai importanta fiind cea de la Calimanesti – Valcea.
In vara anului 1949, a avut loc Congresul Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania. La acest congres, Partidul Comunist Roman a trasat liniile directoare care au ghidat Crucea Rosie pana la momentul 1989. Printre altele, a fost impusa imbunatatirea compozitiei de clasa a cadrelor de conducere ale Crucii Rosii” si, de asemenea, colectarea obligatorie de cotizatii de la cetateni.
In 1965, in activitatea Crucii Rosii s-au produs modificari majore. Atributii traditionale ale societatii, cum ar fi educatia sanitara, organizarea si pregatirea grupelor sanitare, a posturilor de prim – ajutor, pregatirea populatiei in probleme de igiena si prim ajutor, au fost transferate Ministerului Sanatatii.
Practic, Crucea Rosie a ramas fara o identitate in domeniul sanatatii si, de asemenea, fara o noua parte a patrimoniului sau. Sediul Central al Societatii, construit intre 1926 – 1927 din banii donati de populatie, a fost invadat de o serie de organisme care nu aveau nimic in comun cu Crucea Rosie. Cu toate acestea, Crucea Rosie si-a continuat activitatea.
Pe plan international, si-a facut simtita prezenta in diferite ocazii. Una dintre cele mai notabile contributii a constituit-o trimiterea, in perioada 1951-1957, a sapte echipe sanitare, formate din 220 medici specialisti si surori voluntare de Cruce Rosie, pentru a asista ranitii din conflictul armat ce a avut loc in peninsula coreeana.
In anii 1970, Crucea Rosie a avut o misiune deosebita, aceea de a identifica mormintele militarilor germani decedati si inhumati pe teritoriul Romaniei in perioada celor doua razboaie mondiale. De o mare amploare, actiunea a cuprins 2100 de localitati din tara. Rezultatele acestui demers au evidentiat ca, in Romania, au decedat si au fost inhumati 91181 de militari germani, 53750 in Primul Razboi Mondial, 38106 in al doilea. Totodata, Crucea Rosie a desfasurat activitati pentru identificarea mormintelor cetatenilor romani decedati si inhumati in strainatate.
De-a lungul istoriei sale, Crucea Rosie si-a dezvoltat activitatea de pregatire si inerventie in caz de dezastre. Pe masura ce Romania se confrunta periodic cu diferite tipuri de dezastre, cutremurul din 1940, inundatiile din anii 1970-1975 si seismul din 4 martie 1977, Crucea Rosie si-a diversificat operatiunile de ajutorare a oamenilor.
La numai sapte luni de la producerea cutremurului din 1977, in Bucuresti a avut loc a XXIII-a Conferinta Internationala a Crucii Rosii. Au venit la Bucuresti peste 1000 de delegati, reprezentand Societati Nationale de Crucea Rosie si Semiluna Rosie din toata lumea. Aceasta conferinta are o importanta deosebita in istoria Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, pentru ca, in cadrul ei, a fost definita Misiunea organizatiei:
„Misiunea fundamentala a Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie este de a preveni si alina suferinta umana in orice imprejurare; de a proteja viata si sanatatea; de a asigura respectul fata de demnitatea umana, fara a face nici o discriminare legata de nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta militara, sociala sau politica, atat in caz de conflict armat, cat si in caz de dezastru.”
