Crucea Roșie Română pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial
In 1940, in urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena si a Tratatului cu Bulgaria, Romania pierde o parte din teritoriile sale. Implicit, si Crucea Rosie Romana este nevoita sa evacueze 27 de filiale: Balti, Bazargic, Bistrita, Baia Mare, Cetatea Alba, Cluj, Cernauti, Cahul, Chisinau, Dej, Miercurea Ciuc, Gheorghieni – Ciuc, Hotin, Ismail, Nasaud, Odorhei, Oradea, Orhei, Satu-Mare, Sighet, Silistra, Storojinet, Soroca, Sf. Gheorghe, Tg. Mures, Tighina, Zalau.
Mii de oameni s-au refugiat in vechiul Regat, iar Crucea Rosie Romana, aflata sub inaltul patronaj al Reginei Elena, a raspuns prompt rugamintii Guvernului de a dispune deschiderea de cantine in garile si pe drumurile de acces ale convoaielor de refugiati. Filialele si subfilialele de la Botosani la Galati, de la Vaslui la Braila, au actionat imediat in sprijinul refugiatilor din Basarabia si Bucovina, organizand cantine si puncte sanitare.
Au fost cumparate 30 de ambulante sanitare si 51 de remorci pentru transportul ranitilor. Au fost create 6 spitale de campanie, 16 spitale de zona interioara, 55 de cantine de gara si 40 de infirmerii de gara. S-au creat formatiuni speciale de transport auto ale Crucii Rosii. Automobilistele voluntare au fost celebre in epoca.
Prin Conventia de la Geneva din 1929, care reglementa situatia aviatiei sanitare aflata sub emblema Crucii Rosii pe timp de conflict armat, a fost posibila aparitia Escadrilei Albe a Crucii Rosii Romane. Marina Stirbei, membra a Comitetului Central al CRR, a avut initiativa de a infiinta o escadrila sanitara, alcatuita din femei pilot. La data de 25 iunie 1940, initiativa doamnei Stirbei a prins contur – Subsecretariatul de Stat al Aerului din Romania a aprobat infiintarea primei escadrile sanitare pilotate de femei. Membrele acestor formatiuni au fost mereu alaturi de armata romana, salvand de la moarte mii de raniti. Maria Dragescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Ioana Gradinescu, Virginia Dutescu sunt doar cateva nume ale femeilor pilot care au participat la sute de misiuni de salvare. Alaturi de ele s-au aflat surorile voluntare
La 10 noiembrie 1940, Romania a fost lovita de un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter. Numarul victimelor, in majoritate din Moldova, a fost estimat la 1000 de morti si 4000 de raniti. Voluntarii de Cruce Rosie au fost prezenti la datorie in locurile afectate de dezastru, au scos ranitii de sub daramaturi, i-au ingrijit si i-au incurajat. Automobilistele voluntare ale organizatiei au avut un rol deosebit in Bucuresti, transportand ranitii. Localitatile Ploiesti, Buzau, Focsani, Panciu au fost deservite de ambulantele Crucii Rosii, fiecare avand un echipaj format din medic si infirmiere voluntare. Au fost expediate medicamente, instrumente chirurgicale si alte tipuri de materiale. Societati Nationale din Iugoslavia, Italia, Japonia, Chile si SUA au venit in sprijinul Crucii Rosii Romane cu ajutoare in bani si bunuri, care au fost distribuite de voluntari populatiei aflate in nevoie.
Dupa intrarea Romaniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Crucea Rosie Romana si-a mobilizat toate resursele materiale si umane pentru a acorda sprijin neintrerupt ranitilor, bolnavilor, prizonierilor si refugiatilor, actionand astfel in conditii de razboi total. 2 754 de surori voluntare de Cruce Rosie si 2 430 de auxiliare sanitare ale Crucii Rosii au muncit pe front si in spitale.
Numerosi oameni de cultura romani s-au alaturat efortului Crucii Rosii de a sprijini populatia. George Enescu, Grigoras Dinicu, Cella Delavrancea sunt doar cateva personalitati care, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, au dat concerte in beneficiul Crucii Rosii, au cantat in spitale, la capataiul ranitilor, pentru a le aduce un strop de mangaiere.
Prin intermediul Crucii Rosii, au fost expediate zeci de mii de scrisori si colete prizonierilor de razboi de diverse nationalitati, aflati in Germania. Delegati ai Crucii Rosii Romane au vizitat lagarele de prizonieri, au acordat ajutoare si au militat pentru aplicarea unui tratament umanitar, in concordanta cu normele internationale.
Crucea Rosie a contribuit la salvarea de mii de vieti si prin colaborarea permanenta cu Centrul de sange conservat al armatei la care a adus numerosi donatori. De asemenea, a asigurat transporturile de sange si plasma. In 1945, Crucea Rosie a infiintat, printr-o hotarare a Comitetului, un laborator de preparare a insulinei, initiativa care a acoperit necesarul acestui medicament in tara.
Intre anii 1944 – 1945, au fost spitalizati in asezamintele Crucii Rosii un numar de peste 60 000 de raniti si bolnavi, rata mortalitatii fiind de doar 1,6 %. Cantinele din gari au hranit si au adapostit un numar de 4 402 745 de persoane. Pana la 14 septembrie 1944, cand militarii sovietici au rechizitionat cea mai mare parte din masinile Crucii Rosii Romane, camioanele si autoturismele organizatiei transportau pana la 2 500 de raniti lunar.
Odata cu venirea la putere a guvernului „revolutionar”, la 6 martie 1945, a inceput si pentru Crucea Rosie Romana, ca pentru intreaga tara, o perioada tulbure care s-a sfarsit abia in 1989. Conducerea SNCRR, aleasa in mod democratic, a fost inlaturata. O Comisie interimara pentru reorganizarea activitatii de Cruce Rosie a fost infiintata, presedinte fiind numitit generalul P. Parvulescu.
