0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.
0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.

Toți copiii ar trebui să fie în siguranță la școală, cursurile de prim-ajutor, obligatorii

Tot personalul dintr-o școală, de la copii, la cadre didactice și personal auxiliar ar trebui să știe să acorde primul ajutor. 

Ca urmare a cazului de la Oradea, petrecut zilele trecute, când o fetiță de 11 ani a fost salvată de la moarte de învățătoarea care a știut să execute manevrele de resuscitare, Crucea Roșie Română dorește să atragă atenția asupra importanței cunoașterii tehnicilor de prim-ajutor.

Periodic, aflăm de copii care își pierd viața la școală… E un fapt, din păcate, regretabil. Concret, în cazul situației de la Oradea, șansele de supraviețuire ale fetiței ar fi scăzut cu 10%, la fiecare minut trecut fără ca învățătoarea să intervină. După doar 4 minute, ar fi putut apărea leziunile cerebrale. Iar șansele de supraviețuire, în cazul în care creierul nu ar fi fost oxigenat o perioadă mai lungă de timp, s-ar fi apropiat de zero!”, atrage atenția Adrian Armășelu, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucii Roșii Române.

Cursurile de prim-ajutor ale Crucii Roșii Române, susținute de instructori atestați de GFARC

Cu două săptămâni în urmă, Florentina Ban, învățătoarea fetiței, și alți 40 de colegi au participat la cursul de prim-ajutor susținut în școală de instructorii acreditați ai Filialei de Cruce Roșie Bihor (fotografii atașate). Inspirația de moment și cunoștințele dobândite la curs au ajutat-o pe învățătoare să aplice neîntârziat manevre de resuscitare. Conform dascălilor, cu această ocazie părinții fetei au aflat că ea suferă de o afecțiune cardiacă, dar și că manevrele de prim-ajutor aplicate fără întârziere i-au salvat viața.

Nu m-am pierdut cu firea pentru că am participat la curs și am știut ce am de făcut. Cu siguranță aș face-o încă o dată, și încă o dată, și încă o dată. Nu aș avea nicio reținere”, a declarat, pentru Crucea Roșie Română, învățătoarea de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Oradea.

Cursurile de prim-ajutor ale Crucii Roșii Române sunt susținute de instructori atestați de către Centrul Global de Referință în Primul Ajutor (GFARC) și oferă participanților modalități de salvare a vieții până la sosirea ambulanței.

Cursul de prim-ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia fiecare participant primește un certificat de absolvire, care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor. Programa de curs este armonizată la nivel national, în conformitate cu ghidurile Centrului Global de Referință în Primul Ajutor (GFARC).

Ultimele Stiri

Inițiativa pentru Sănătate Proactivă

Proiectul Inițiativa pentru Sănătate Proactivă: Construim împreună un viitor sănătos, lansat la Iași

Societatea Națională de Cruce Roșie din România în parteneriat cu Societatea de Cruce Roșie din Moldova implementează,...

concurs eseuri drept international umanitar

Crucea Roșie Română lansează Concursul de eseuri Drept Internațional Umanitar și Dreptul Refugiaților

Crucea Roșie Română, în parteneriat cu Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR), organizează, în perioada 26 iunie...

1

Faci bine, te simți bine. DONEAZĂ! Sânge pentru viață!

Crucea Roșie Română a organizat joi, 26 iunie, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului...

Adunarea Generala Crucea Rosie Comitetul de Directie (7)

Adunarea Generală a Crucii Roșii Române – Cine sunt reprezentanții în Comitetul de Direcție

Sâmbătă, 21 iunie 2025, la Hotel RIN Airport din Otopeni, membrii Adunării Generale a Crucii Roșii Române...

Sari la conținut