Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în calitate de lider de parteneriat și S.C. UP TO DATE IDEAS S.R.L. (Partener 1) implementează începând cu data de 01 ianuarie 2025 proiectul ” PROGRAMA – PROGRAMe de creștere a competențelor specifice dedicate Angajaților”, cod MySMIS 318019.
Proiectul este cofinanțat de Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, P09 „Consolidarea participării populației în procesul de învățare pe tot parcursul vieții pentru facilitarea tranzițiilor și a mobilității“; Obiectiv specific: ESO4.7. „Promovarea învățării pe tot parcursul vieții, în special a oportunităților flexibile de actualizare a competențelor și de recalificare pentru toți, ținând seama de competențele antreprenoriale și digitale, printr-o mai bună anticipare a schimbării și a cerințelor de noi competențe bazate pe nevoile pieței muncii, precum și prin facilitarea tranzițiilor profesionale și promovarea mobilității profesionale (FSE+)“.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea gradului de participare a unui număr de 601 de angajați din regiunea Sud-Muntenia, la activități de informare și conștientizare privind importanța formării profesionale, activități de consiliere profesională, programe de formare profesională, module de prezentare dezvoltare durabilă și economie verde, precum și organizarea de workshop-uri – Locuri de muncă verzi.
Principalele rezultate vizate în urma implementării activităţilor din cadrul proiectului:
- 601 angajați participanți la sesiunile de consiliere profesională;
- 601 angajați care participă la un program de formare profesională;
- 481 persoane vor dobândi o certificare la încetarea calității de participant ca urmare a unui proces de evaluare indiferent dacă sunt certificate de absolvire/calificare cu recunoaștere natională (în conformitate cu O.G. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare) sau certificate de absolvire/participare cu recunoaștere la nivelul operatorului economic;
- 75 persoane obțin un certificat de calificare în conformitate cu prevederile OUG 129/2000 privind formarea profesională a adulților.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.961.958,19 lei, din care 4.131.514,22 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE+ și 729.090,75 lei contribuție națională din bugetul de stat.
Durata de implementare a proiectului: 24 de luni, în perioada 01.01.2025 –31.12.2026.
Grupul țintă al proiectului este format dintr-un număr de 601 persoane cu vârsta între 18 – 65 ani, angajați cu CIM (normă întreagă/timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice/private, cu domiciliul/reședința în regiunea Sud-Muntenia.
Pentru grupul țintă – pozițiile de management (în limita a 10% din numărul total partipanți, maximum 60 de persoane) se va avea în vedere să nu fie administrator/reprezentant legal în nicio întreprindere publică privată. Nu sunt eligibili angajații din instituții/autorități publice (centrale/locale) și din cadrul persoanelor juridice publice din sistemul de sănătate și sistemul de învățământ.
Date de contact:
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, e-mail: crr@crucearosie.ro, www.crucearosie.ro
Up to Date Ideas S.R.L., e-mail: up.to.date.idea@gmail.com, www.uptodateideas.ro