Cruce Rosie Romana a inceput inscrierile pentru cea de-a doua sesiune de instruire din cadrul proiectului „Implicarea salveaza vieti!” (cod proiect SIPOCA 144, cod MySMIS 112592), ce va avea loc in Municipiul Bucuresti in perioada 26 – 31 august 2019.
Sesiunile de instruire se adeseaza angajatilor sau voluntarilor din cadrul unei organizatii non-guvernamentale si au ca obiectiv:
• dobandirea de cunostinte tehnice si know-how pentru sprijinirea autoritatilor in vederea gestionarii situatiilor de urgenta la nivel tactic si operational;
• dezvoltarea capacitatii de a interveni in situatii de urgenta pana la sosirea autoritatilor in vederea salvarii de vieti omenesti si limitarii efectelor dezastrelor, in special consolidarea si mobilizarea capacitatilor locale.
Instruirea va avea o durata de 6 zile structurate astfel: 4 zile prezentari (modul pentru salvatori voluntari si un modul pentru managementul situatiilor de criza), exercitii, participare interactiva, 1 zi pregatire plan de masuri in caz de dezastru in concordanta cu institutia pe care o reprezinta si 1 zi evaluare si acordarea diplomelor.
Inscrierea participantilor se face in limita a 20 de locuri alocate pentru: Filiale de Cruce Rosie, Salvati Copiii, Habitat for Humanity, Caritas si alti membrii ai Forumului FOND.
Aceste organizatii reprezinta elementele cheie in cadrul dialogului social si civic, ceea ce demonstreaza intentia proiectului de a consolida un parteneriat intre SNCRR si institutiile/organizatiile responsabile si/sau preocupate de gestionarea interventiilor in situatii de urgenta.
Cei care doresc sa se inscrie in grupul tinta trebuie sa aiba peste 18 ani.
Asteptam inscrierile voastre pana la data de 16 august 2019 pe adresa de email: costin.simion@crucearosie.ro.
In cadrul sesiunilor de instruire se vor deconta cheltuielile de cazare, masa si transport pe intreaga durata de participare.
Locatie sesiune de instruire: Hostel Formenerg, adresa: Bd. Gheorghe Sincai nr. 3, sector 4, Bucuresti.