0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.
0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.

Protocol de colaborare între Crucea Roșie Română și Administrația Națională a Penitenciarelor

Persoanele private de libertate, dar și personalul din instituțiile aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), vor beneficia de cursuri de prim-ajutor de bază și cursuri specifice pentru intervenția în cazul situațiilor de urgență, respectiv dezastre, cutremure și incendii.

Crucea Roșie Română și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au semnat astăzi, 8 octombrie 2024, un protocol de colaborare care vizează sprijinirea reintegrării persoanelor private de libertate, prin implicarea în activități specifice la nivelul societății civile, precum intervenția și răspunsul la dezastre, distribuția de ajutoare umanitare, etc.

Ce presupune parteneriatul dintre CRR și ANP

Potrivit protocolului semnat astăzi, ANP și CRR vor colabora în direcții specifice, astfel:

  • promovarea sănătății în mediul penitenciar, prin organizarea de caravane medicale și formarea de voluntari, persoane private de libertate, care vor putea oferi ulterior prim-ajutor de bază;
  • educație pentru sănătate în mediul penitenciar;
  • intervenție în situații de urgență și dezastre, prin desfășurarea unor activități specifice și formarea de voluntari pregătiți să intervină la nevoie;
  • formare profesională, prin organizarea de cursuri de prim-ajutor de bază pentru personalul încadrat în sistemul penitenciar.

Nu poate decât să ne bucure faptul că partenerii noștri înțeleg și apreciază importanța însușirii noțiunilor de prim-ajutor, atât de către personalul ANP, cât și de către persoanele temporar private de libertate. Nu întotdeauna atunci când există un eveniment care ne poate pune în pericol sănătatea și siguranța avem acces la personal medical specializat imediat și, în aceste condiții, să știi ce să faci în acel moment poate face diferența între viață și moarte. Iar Crucea Roșie este partenerul numărul 1 atunci când vorbim despre cursuri de prim-ajutor.
Totodată, pregătirea în domeniul intervențiilor în cazul situațiilor de urgență este esențială pentru menținerea calmului și a ordinii în eventualitatea unor potențiale dezastre naturale, sanitare sau de altă natură. Când știi cum să acționezi, ai încredere în tine și transmiți încrederea și celor de lângă tine”, a declarat Adrian Halpert, director general Crucea Roșie Română.

Formalizarea acestei colaborări reiterează mesajul ferm al Administrației Naționale a Penitenciarelor în ceea ce privește dezvoltarea intervențiilor de asistență și reintegrare socială, în condiții de grijă și respect pentru particularitățile beneficiarilor și interesul pentru asigurarea sustenabilității acestora, prin mobilizarea celor mai valoroase resurse disponibile în plan comunitar”, a afirmat chestor de poliție penitenciară Dr. Dan Halchin, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Primul ajutor, promovat în rândul persoanelor private de libertate

Crucea Roșie Română va colabora cu medici/instructori specializați pentru derularea aplicațiilor practice din cadrul sesiunilor de prim-ajutor, cu posibilitatea eliberării de certificate de absolvire pentru persoanele instruite în acest sens. Potrivit documentului semnat astăzi, Administrația Națională a Penitenciarelor va face selecția și va asigura paza, supravegherea și transportul persoanelor private de libertate voluntare pentru participarea la activitățile privind intervenția în cazul situațiilor de urgență.

Cursurile de prim-ajutor ale Crucii Roșii Române sunt susținute de medici sau instructori atestați în domeniul primului ajutor de bază și oferă participanților modalități de salvare a vieții până la sosirea ambulanței. Cursul de prim-ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia beneficiarii primesc un certificat de absolvire, care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor. Programa de curs este standardizată la nivel național și armonizată în conformitate cu recomandările Consiliului European de Resuscitare și ale Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Ultimele Stiri

inaugurare delegatie IFRC Romania

Delegația IFRC în România, lansată oficial după acordul semnat cu Guvernul României

9 aprilie 2025 – deschiderea oficială a Delegației Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună...

ptr site

Cursurile de prim-ajutor ale Crucii Roșii Române, acreditate internațional

Cursurile de prim-ajutor ale Crucii Roșii Române sunt, de astăzi, acreditate și recunoscute la nivel internațional. Practic,...

4 autoutilitare Iveco Crucea Rosie Romana

Patru autoutilitare, în dotarea Crucii Roșii Române, pentru consolidarea capacității logistice

Dezvoltarea Crucii Roșii Române continuă, prin consolidarea capacității logistice a organizației. Patru autoutilitare Iveco achiziționate de Crucea...

poza CP 03.03

Toți copiii ar trebui să fie în siguranță la școală, cursurile de prim-ajutor, obligatorii

Tot personalul dintr-o școală, de la copii, la cadre didactice și personal auxiliar ar trebui să știe...

Sari la conținut