0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.
0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.

Mesajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu prilejul Zilei Crucii Roşii Române

Crucea Roșie Română împlinește astăzi 144 de ani de activitate umanitară continuă și constantă.

Sărbătorim această zi la distanță fizică unii de ceilalți, dar simt că suntem mai aproape ca niciodată, voluntari și personal angajat, uniți într-un singur gând, acela de a îndeplini misiunea organizației noastre, așa cum au făcut-o toate generațiile dinaintea noastră. 

În cei 144 de ani, Crucea Roșie Română a fost întotdeauna aproape de toţi cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranță în vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale.

Astăzi, întreaga lume trece prin momente dificile, iar misiunea noastră este să protejăm viaţa şi sănătatea oamenilor. Ne confruntăm cu un inamic invizibil care provoacă teamă, insecuritate și incertitudine. Organizația noastră demonstrează, încă o dată, că angajamentul său față de umanitate este constant. Prin voluntarii săi, ambasadori ai păcii şi ai solidarității, Crucea Roșie Română oferă zi de zi, sprijin uman, material și logistic, pentru a consolida răspunsul țării noastre la pandemia COVID-19.

Sunt mândră şi transmit voluntarilor şi angajaţilor Crucii Roşii Române admiraţia mea pentru implicarea, devotamentul şi eficienţa de care dau dovadă.

Sunt recunoscătoare românilor care au parcurs acest drum alături de noi, cu încredere. Mulțumesc donatorilor care s-au mobilizat într-un număr atât de mare și le urez: ”Bine ați venit în linia întâi!”

Privesc cu încredere spre viitor și vă rog să ne rămâneți alături, pentru ca împreună să alinăm suferinţa oamenilor şi să continuăm să scriem istoria binelui.

La mulți ani, Crucea Roșie Română!

 

Mesaj 4 iulie

 

Ultimele Stiri

Inițiativa pentru Sănătate Proactivă

Proiectul Inițiativa pentru Sănătate Proactivă: Construim împreună un viitor sănătos, lansat la Iași

Societatea Națională de Cruce Roșie din România în parteneriat cu Societatea de Cruce Roșie din Moldova implementează,...

concurs eseuri drept international umanitar

Crucea Roșie Română lansează Concursul de eseuri Drept Internațional Umanitar și Dreptul Refugiaților

Crucea Roșie Română, în parteneriat cu Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR), organizează, în perioada 26 iunie...

1

Faci bine, te simți bine. DONEAZĂ! Sânge pentru viață!

Crucea Roșie Română a organizat joi, 26 iunie, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului...

Adunarea Generala Crucea Rosie Comitetul de Directie (7)

Adunarea Generală a Crucii Roșii Române – Cine sunt reprezentanții în Comitetul de Direcție

Sâmbătă, 21 iunie 2025, la Hotel RIN Airport din Otopeni, membrii Adunării Generale a Crucii Roșii Române...

Sari la conținut