0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.
0

ani de umanitate

Caută
Close this search box.

ICRC și IFRC continuă misiunea umanitară în România, în urma Acordului privind statutul juridic semnat azi cu Guvernul României

Crucea Roșie Română salută acordurile privind statutul juridic semnate între Guvernul României și Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), precum și cu Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC). Cele două documente au fost semnate astăzi, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unul de către Denise Duran, șeful delegației regionale ICRC și cel de-al doilea de către Christopher Rassi, șef de cabinet și director al Biroului Secretarului General al IFRC. Din partea Guvernului României, cele două acorduri au fost semnate de Luminița Odobescu,  Ministrul Afacerilor Externe al României.

Acordurile semnate reprezintă o recunoaștere a acțiunii umanitare întreprinse de ICRC  și IFRC în România de la escaladarea conflictului armat dintre Rusia și Ucraina. Totodată, acestea vor permite continuarea sprijinului acordat persoanelor aflate în suferință, mai ales în contextul intensificării ostilităților.

Următorul pas în consolidarea cooperării dintre autoritățile române și cele două mari organizații este promovarea și aprobarea actelor normative care să susțină acordurile privind statutul juridic semnate astăzi.

”Semnarea celor două acorduri reprezintă o dovadă elocventă a importanței colaborării între organizațiile umanitare și instituțiile guvernamentale pentru a aduce ajutor și speranță celor aflați în nevoie. Privim cu mândrie și emoție apartenența noastră la Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, care își dedică fiecare resursă și efort pentru a proteja și salva viețile celor în suferință. Ne exprimăm susținerea și aprecierea continuă față de eforturile depuse de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) și de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC) în îndeplinirea misiunilor lor umanitare.’’, a declarat Camelia Șucu, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, cu ocazia semnării acordurilor.  

Ministrul Afacerilor Externe al României, dna. Luminița Odobescu a declarat în cadrul ceremoniei de semnare a acordurilor: ’’Sunt deosebit de onorată să semnez astăzi în numele României acordurile cu CICR și IFRC. […] Apreciem în mod deosebit colaborarea noastră, și aici vorbesc nu numai în numele Ministerului de Externe dar și în numele Guvernului României, o colaborare esențială pentru promovarea valorilor umanitare. În acest sens, eforturile autorităților române în promovarea relației cu toate componentele Mișcării s-au concretizat în negocierea celor două acorduri pe care le-am semnat astăzi, cu ICRC și IFRC. Acordurile vor facilita activitatea organizațiilor pe teritoriul României și îndeplinirea în condiții optime a misiunilor umanitare.’’

În perioada februarie 2022-februarie 2024, Crucea Roșie Română a sprjinit 1.313.520de cetățeni ucraineni cu alimente, produse de igienă, servicii de sănătate și suport psihosocial, programe de integrare socială, acoperind o gamă diversificată de necesități. Pe lângă asistența imediată, Crucea Roșie Română a dezvoltat programe pe termen mediu și lung menite să ofere suport continuu și să promoveze integrarea socială a refugiaților ucraineni. Prin generozitatea poporului român, Crucea Roșie Română a trimis în Ucraina 614 de camioane încărcate cu peste 6.300 de tone de materiale de primă necesitate aducând un răspuns rapid și eficient în fața nevoilor urgente ale comunităților afectate.

Tot în contextul conflictului armat dintre Rusia și Ucraina, Crucea Roșie Română a colaborat strâns cu ICRC atât în cadrul programului de restabilire a legăturilor de familie, cât și în vederea respectării principiilor dreptului umanitar internațional și a respectării emblemei de Cruce Roșie și Semilună Roșie în scopuri umanitare.

Datorită Programului de asistență financiară directă pentru refugiații ucraineni din România implementat împreună cu IFRC, 100.972 de ucraineni au fost sprijiniți cu peste 26,7 milioane de euro. Asistența financiară a oferit beneficiarilor posibilitatea de a-și planifica viitorul, de a stabili priorități și de a-și asigura nevoile esențiale ale familiilor.

Ca membru al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) și prin acțiunile întreprinse alături de Comitetului Internațional al Crucii Roșii (ICRC), Crucea Roșie Română are un rol esențial în furnizarea asistenței umanitare la nivel national dar și internațional. Cu o istorie îndelungată de implicare în activități de ajutorare și sprijinire a comunităților vulnerabile, Crucea Roșie Română este pregătită să răspundă prompt și eficient la nevoile umanitare emergente, în strânsă colaborare cu partenerii săi din cadrul Mișcarii.

 

Despre Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC)

Misiunea ICRC în România a fost înființată pentru a sprijini răspunsul umanitar la conflictul armat internațional dintre Rusia și Ucraina. Organismul independent și neutru de protecție și asistență monitorizează situația umanitară și promovează cunoașterea și respectarea Dreptului Internațional Umanitar (DIU) în vederea protejării vieților, păstrării demnității și alinării suferințelor victimelor conflictelor armate, ale altor situații de violență și ale migrației. În parteneriat cu Societatea de Cruce Roșie din România, ICRC și-a asumat misiunea de a contribui la restabilirea contactului dintre membrii familiilor separate de conflict și de a consolida capacitățile de răspuns în situații de urgență ca Mișcare de Cruce Roșie.

 

Despre Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC)

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) este cea mai mare rețea umanitară din lume. Organizația sprijină acțiunile locale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii în peste 191 de țări, reunind peste 16 milioane de voluntari pentru binele umanității. IFRC acționează înainte, în timpul și după dezastre și urgențe sanitare pentru a răspunde nevoilor și a îmbunătăți viața persoanelor vulnerabile.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 624 de subfiliale și 399 de comisii. 8.928 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Urmărește Crucea Roșie Română pe: Facebook, Instagram, YouTube, TikTok!

 

2726

 

Ultimele Stiri

varstnici valea plopului

„Acasă” după 812 zile. 40 de vârstnici, majoritatea bolnavi, s-au întors în Ucraina cu ajutorul Crucii Roșii Române

Crucea Roșie Română a facilitat repatrierea a 40 de cetățeni ucraineni, după 812 zile petrecute în România...

Camelia Sucu ziua crucii rosii romane 4 iulie

4 iulie, Ziua Crucii Roșii Române – Mesajul președintelui Camelia Șucu

Societatea Națională de Cruce Roșie din România aniversează, pe 4 iulie, 148 de ani de activitate în...

rompetrol 1

Rompetrol pune în mișcare Crucea Roșie Română

Rompetrol este partenerul de mobilitate al Crucii Roșii Române. În această calitate, compania va furniza carburantul necesar...

Anunt angajare manipulant

ANUNȚ ANGAJARE – Manipulant depozit

ANUNȚ ANGAJARE -Manipulant depozit 1 poziție full time Condiții minime: Rezistență la efort fizic Atenție distributivă, capacitate...

Sari la conținut