Societatea Națională de Cruce Roșie din România aniversează, pe 4 iulie, 147 de ani de activitate în slujba binelui.
Fondată în anul 1876, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost prezentă zi de zi, timp de 147 de ani, alături de oameni, în momente de criză – pe timp de război sau dezastre naturale în epidemii și în pandemie, în perioade de mari lipsuri, oferind ajutor cu imparțialitate și alinând suferința umană în orice context.
Istoria recentă ne-a pus în fața unor crize umanitare care au necesitat o mobilizare extraordinară de forțe: pandemie, conflict armat, primirea și sprijinirea refugiaților ucraineni, cutremurele din Turcia-Siria. Însă aceste provocări au devenit pentru Crucea Roșie Română lecții de viață și de umanitate, care au transformat incertitudinea și teama în încredere că puterea binelui și a solidarității sunt cu adevărat de neînvins.
Astfel, în ultimul, an am oferit alinare și ajutor unui număr de peste două milioane și jumătate de oameni contribuind la schimbare în interiorul comunităților, în concordanță cu nevoile, aspirațiile și contextele locale. Programe precum Banca de Alimente, Centrele EGAL, Caravana de Sănătate sau Cluburile de Sănătate din școli au un impact major asupra vieții celor care se confruntă cu dificultăți sociale și economice. Aceste inițiative nu satisfac doar nevoile imediate, cum ar fi accesul la alimente și asistență medicală, ci promovează autonomia și sustenabilitatea, ajutând oamenii să se ridice deasupra dificultăților și să își construiască un viitor mai bun.
Tot în cursul anului trecut, voluntarii și personalul Crucii Roșii Române au sprijinit peste 600 000 de persoane afectate de conflictul armat din Ucraina. Au asigurat intervenția imediată în punctele de frontieră, aeroporturi și gări din România oferind produse de strictă necesitate, suport psihologic, servicii de prim ajutor și de restabilire a legăturilor de familie. Intervenția de urgență a fost urmată de implementarea de programe pe termen lung adresate celor care au ales să rămână pe teritoriul țării noastre. Aceste programe asigură în continuare servicii de sănătate și de integrare pentru copii și adulți, suport psihosocial, alimente de bază, produse de igienă. În plus, Crucea Roșie Română și-a îndreptat ajutorul și către cetățenii ucraineni rămași în țara lor. Până la această dată a organizat și realizat peste 450 de transporturi umanitare în Ucraina cu materiale de primă necesitate.
„De ziua organizației noastre, dorim să sărbătorim nu doar realizările trecute, ci să oferim speranță și inspirație pentru viitor. Să nu uităm că fiecare dintre noi poate aduce o schimbare pozitivă în viețile celor din jur. Fie că suntem voluntari, donatori sau susținători, fiecare contribuție contează și face o diferență. Să fim mereu deschiși și dispuși să ajutăm, să fim mereu acolo pentru cei care au nevoie de noi!“, spune Camelia Șucu, Președintele Crucii Roșii Române.
Pentru a marca cei 147 de ani de activitate umanitară, în weekendul 1-2 iulie 2023, în parcul Mogoșoaia, Crucea Roșie Română a organizat evenimentul „Noapte albă pentru zile negre“ care a pus la un loc logistica și expertiza Crucii Roșii Române pentru a informa și educa publicul despre modul de a acționa în situații de urgență. S-au organizat ateliere educative de supraviețuire, simulări de prim ajutor, sesiuni de educație pentru sănătate, drept umanitar international, educație financiară și suport psihosocial. În plus, peste 100 de participanți, cu vârsta între 2 și 55 de ani, au petrecut noaptea într-un cort de campanie și au trăit experiența autentică a unei tabere de sinistrați, cu toate emoțiile și provocările unei nopți sub cerul liber, dar și cu participare la ateliere și simulări care să îi pregătească pentru orice situații. Toți s-au declarat încântați de experiența trăită și de informațiile primite: au aflat ce conține un kit de supraviețuire, ce lucruri nu ar trebui să le lipsească din trusa de prim-ajutor, cum trebuie făcut planul familiei pentru restabilirea legăturilor de familie în caz de dezastre, dar și ce au de făcut în situații de urgență.
Pe data de 4 iulie, la Palatul Elisabeta, va avea loc un eveniment la care sunt invitați parteneri, susținători, voluntari pentru a marca 147 de ani de Cruce Roșie în România. Cu această ocazie, dna. Camelia Șucu, președinte al Crucii Roșii Române, va înmâna un simbol al recunoștinței celor care și-au oferit sprijinul în campania ‘’Umanitatea nu are granițe’’ și în toate acțiunile de bine desfășurate sub egida Crucii Roșii Române.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 624 de subfiliale și 399 de comisii. 8928 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.
Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.
Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie 1876 au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea – au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.