Istoria Crucii Rosii Romane

Istoria Crucii Rosii Romane 1989 – Prezent

POVESTEA CRUCII ROSII ROMANE CONTINUA


Sfarsitul anului 1989 si anul 1990 au reprezentat pentru Crucea Rosie Romana inceputul revenirii la misiunea organizatiei. A inceput o perioada de democratizare si de aliniere la standardele internationale ale Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In timpul cel mai scurt, personalul Crucii Rosii Romane si toti voluntarii care i s-au alaturat au incercat sa se conecteze realitatilor zilei, incercand sa contribuie cu mijloacele specifice la rezolvarea noilor probleme.

Sediul central al Crucii Rosii din Bucuresti a devenit un imens dispecerat de receptie si de distributie a ajutoarelor umanitare trimise in Romania de organizatii nationale si internationale ale Crucii Rosii/Semilunii Rosii.

Pana in iulie 1990, in Romania au ajuns ajutoare umanitare in valoare de peste 26 milioane de franci elvetieni. Peste 30 de Societati Nationale, de pe aproape toate continentele lumii, s-au alaturat, in 1990, eforturilor de asistare a celor mai vulnerabile categorii. Preluarea si distribuirea bunurilor s-a facut, in principal, de catre voluntarii si personalul Crucii Rosii Romane.
Societati Nationale de Cruce Rosie / Semiluna Rosie, in special din Europa, dar si Comitetul International de Cruce Rosie si Federatia Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie s-au angajat sa sprijine CRR in eforturile sale de transformare. Pentru prima oara de la declararea celor sapte Principii Fundamentale in 1965 in statutul CRR, societatea nationala se angajeaza sa adere la ele si sa le respecte.
Astfel, in urmatorii patru ani de dupa 1990, Crucea Rosie Romana a inceput un proces de reorganizare a activitatii pe baza celor 7 Principii Fundamentale ale Miscarii Internationale: Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate, Universalitate.
Din 1990 pana in prezent, mobilizandu-si resursele, dezvoltandu-si sfera de preocupari, beneficiind de sprijin international si intern, din partea populatiei si a sectorului privat, Crucea Rosie Romana a desfasurat in Romania numeroase actiuni de asistare a victimelor dezastrelor naturale si a categoriilor sociale vulnerabile. A continuat, totodata, traditia promovarii educatiei pentru sanatate si acordarea primului ajutor.
In 1992, Crucea Rosie Romana a asemnat „Acordul-cadru privind dezvoltarea colaborarii dintre Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie si Crucea Rosie Romana”.
La izbucnirea conflictelor in Republica Moldova, 600 de copii refugiati din zonele de conflict au fost preluati de Crucea Rosie. Filiale precum Bacau, Buzau, Braila, Botosani si Suceava le-au oferit acestor copii gazduire, hrana, imbracaminte si cel mai important, mangaiere si caldura sufleteasca. Timp de 6 luni, Crucea Rosie Romana, la solicitarea Federatiei si impreuna cu delegatii acesteia, a incercat sa contribuie la dezvoltarea Crucii Rosii din Republica Molodova, furnizand o serie de materiale si manuale in limba romana.
O alta misiune deosebita a Crucii Rosii Romane in anii 1990 a fost interventia umanitara, singura la acea vreme, in sprijinul populatiei civile refugiate din fosta Iugoslavie. La inceput, s-a actionat pe teritoriul tarii vecine. Cu aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, au fost trimise ajutoare alimentare, imbracaminte si incaltaminte, in conditiile in care embargoul era in vigoare. Apoi, Crucea Rosie Romana a oferit asistenta umanitara refugiatilor iugoslavi in Romania.
In 1995, a fost adoptata si promulgata Legea Societatii Nationale a Crucii Rosii Romane cu nr. 139, privind activitatea specifica a societatii, ca auxiliara a autoritatii publice. Legea recunoaste organizatia ca fiind persoana juridica de drept public, autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, bazata pe ajutor voluntar. Aceeasi lege confirma ca SNCRR functioneaza pe baza principiului teritorial, atat pe timp de pace, cat si in timp de razboi, pe baza legii, a propriului statut, pe baza Conventiilor de la Geneva din august 1949 si a Protocoalelor Aditionale la care Romania este parte.

Anul 2003 a marcat un nou reper in evolutia si repozitionarea Crucii Rosii Romane in societatea romaneasca. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reusit separarea legislativului de deliberativ si prin derularea unui program de dezvoltare organizationala cu sprijinul Federatiei Internationale si al Comitetului International al Crucii Rosii, s-a mai facut un pas in directia alinierii la standardele internationale actuale. Strategia Crucii Rosii Romane vizeaza, in prezent, intarirea capacitatii sale operationale. Cu sprijinul financiar si moral al Federatiei Internationale a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, Crucea Rosie Romana a inceput un program de dezvoltare organizationala pentru a raspunde tot mai prompt si corespunzator situatiilor de urgenta. Acest program este axat pe cresterea si imbunatatirea capacitatii de adaptare a politicilor si a prioritatilor la conditiile si la necesitatile socio-economice ale societatii romanesti.

2005: Campania Nationala “Ajutor pentru Asia” prin intermediul careia Crucea Rosie Romana a colectat peste 892 000 de euro, donati persoanelor afectate de catastrofa din decembrie 2004, din Asia de Sud-Est.
2008: Ca urmare a efortului de intarire a capacitatii operationale, Crucea Rosie Romana este prezenta la fiecare nivel teritorial: judet, municipiu, oras, comuna si sat.
2009: Pe fondul impactului crizei economice mondiale, Crucea Rosie Romana lanseaza programul national Banca de Alimente. Acesta s-a dovedit a fi o solutie imediata de ajutorare cu alimente de baza a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici. In decurs de 3 ani, programul a sprijinit peste 90 000 de familii.

2009 – 2010: Dezvoltarea la nivel national a unui sistem standardizat de prim ajutor al Crucii Rosii Romane, care a presupus dotarea celor 47 de filiale de Cruce Rosie cu echipament de training de ultima generatie (manechine, defibrilatoare, sali de curs dotate cu tot echipamentul necesar), 50 de formatori (cadre medicale) si 500 de instructori de prim ajutor care predau aceeasi programa de curs la standarde europene, in toata tara.

2010: Lunile iunie si iulie au fost marcate in mod dramatic de inundatiile din judetele Botosani, Suceava, Neamt, Bacau si Tulcea. Crucea Rosie a acordat asistenta umanitara pe termen scurt si mediu la 38 803 de persoane afectate. Valoarea ajutoarelor acordate a fost de 710 185 euro.
2011: Crucea Rosie Romana lanseaza un apel umanitar de urgenta in sprijinul victimelor cutremurului devastator din Japonia. In urma campaniei, s-a colectat suma de 107 600 euro, fonduri directionate Crucii Rosii din Japonia pentru ajutorarea populatiei afectate.
2011: Pentru a marca 135 de ani de la infiintarea Crucii Rosii Romane, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune de marci postale dedicata CRR.
2012: Lansarea proiectului Puncte de prim ajutor in zone izolate care se adreseaza comunitatilor izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanta se afla la distanta.

 

Aplicatia de Prim Ajutor

Aplicatia Prim Ajutor ofera gratuit sfaturi simple, usor de pus in aplicare de catre orice persoana, indiferent de varsta sau de competente