Romania a devenit Parte semnatara la prima Conventie de la Geneva din 1864 si a ratificat-o in 1874. Doi ani mai tarziu, la 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania si si-a inceput activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.
In acesti ani grei pentru tara, Crucea Rosie Romana a asistat in spitalele proprii peste 150 000 de raniti, a asigurat hrana pentru militari, refugiati si populatia afectata de conflict, a facilitat schimbul de corespondenta intre prizonierii de razboi si familiile acestora, a sprijinit cu hrana si imbracaminte prizonierii romani din lagarele inamice. Fondurile pentru aceste operatiuni au fost mobilizate de Crucea Rosie din donatii publice, provenite de la populatie si de la surse externe.
Dupa razboiul de reintregire, tara se afla intr-o situatie dificila, fiind macinata de saracie, boli si mizerie. Situatia sanatatii publice era deosebit de precara si, de aceea, Socitatea Nationala de Cruce Rosie si-a concentrat eforturile, cu prioritate, in directia sprijinirii actiunilor de combatere a bolilor contagioase - tuberculoza, malarie, holera - si ridicarii gradului extrem de scazut de educatie sanitara a populatiei.
In 1940, in urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena si a Tratatului cu Bulgaria, Romania pierde o parte din teritoriile sale. Mii de oameni s-au refugiat in vechiul Regat, iar Crucea Rosie Romana, aflata sub inaltul patronaj al Reginei Elena, a raspuns prompt rugamintii Guvernului de a dispune deschiderea de cantine in garile si pe drumurile de acces ale convoaielor de refugiati.
Ca urmare a preluarii conducerii de stat de catre Partidul Comunist, din 1947 Crucea Rosie Romana si-a pierdut autonomia. Totusi, in ciuda conditiilor deosebite si a putinelor mijloace ramase la dispozitie, Crucea Rosie Romana a continuat sa-si indeplineasca misiunea. Incepand cu 1948, una din misiunile Crucii Rosii Romane a fost aceea de a acorda asistenta umanitara refugiatilor greci - 12 000 de emigranti, in mare parte copii, veniti in Romania ca urmare a izbucnirii razboiului civil. Au fost create colonii, prima si cea mai importanta fiind cea de la Calimanesti - Valcea.
Sfarsitul anului 1989 si anul 1990 au reprezentat pentru Crucea Rosie Romana inceputul revenirii la misiunea organizatiei. A inceput o perioada de democratizare si de aliniere la standardele internationale ale Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In timpul cel mai scurt, personalul Crucii Rosii Romane si toti voluntarii care i s-au alaturat au incercat sa se conecteze realitatilor zilei, incercand sa contribuie cu mijloacele specifice la rezolvarea noilor probleme.
