Crucea Roșie Română recrutează operator de caz RFL (Restabilirea Legăturilor Familiale), pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire (30 de zile perioadă de probă). Normă lucru: 40 ore/ săptămână.
Candidatul ideal
Nivelul de studii: Studii universitare absolvite (de preferat: Psihologie, Sociologie, sau alte domenii relevante).
Experiență profesională în domeniu:
- Minimum 1 an de experiență în domeniul umanitar;
- Experiența ca voluntar poate reprezenta un avantaj;
- Experiență minimă în administrare de birou.
Limbi străine de circulație:
- Obligatoriu: Limba Engleză nivel mediu-avansat, minim B2
- Limba Ucraineană/Rusă poate reprezenta un avantaj
Cunoștințe bune de operare calculator – pachetul Microsoft Office
Abilități, calități și aptitudini necesare: ușurință și cursivitate în exprimarea orală și scrisă; calități organizatorice; capabil să lucreze în echipă, disponibil să călătorească (vizite în filialele CRR după caz).
Deținerea unui permis auto poate reprezenta un avantaj.
Responsabilități
Sprijin administrativ Coordonatorului RFL
- Centralizarea și rezolvarea solicitărilor
- Menținerea unei bune colaborări cu alte departamente CRR, filiale CRR, rețeaua RFL, autorirățile și partenerii implicați în activități RFL, în colaborare cu Coordonatorul RFL sau în numele acestuia (după caz)
- Participarea la conferințe, seminarii, întâlniri interne și externe legate de sarcina de muncă.
Analiza, gestionarea și urmărirea activităților RFL
- Contribuirea la evaluarea, proiectarea, planificarea, implementarea și monitorizarea activităților RFL în funcție de nevoi
- Înțelegerea liniilor directoare și a procedurilor de lucru RFL și asigurarea implementării acestora de voluntarii și angajații RFL
- Asigurarea unei bune gestionări a solicitărilor care sosesc la CRR
- Înregistrarea și organizarea tuturor cazurilor individuale RFL, asigurănd eligibilitatea și depunerea acestora folosind programul RFL pentru schimburi securizate de fișiere
- Organizarea și menținerea sistemului de fișiere RFL la nivel național
- Furnizarea de statistici și rapoarte periodice privind activitățile și serviciile RFL oferite beneficiarilor
- Respectarea principiilor de confidențialitate și protecție a datelor cu character personal.
Sprijin pentru personalul și voluntarii CRR în activități RFL
- Sprijinirea colegilor RFL pentru rezolvarea eficientă a cazurilor RFL
- Sprijinirea voluntariloe CRR în îndeplinirea sarcinilor RFL, după caz
- Identificarea nevoilor RFL și identificarea de soluții în timp util
- Susținerea și promovarea Principiilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Locația derulării activității: Sediul Central al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, strada Biserica Amzei nr. 29, Sector 1, București.
Documente necesare depunerii candidaturii pentru postul de Operator de Caz Restabilirea Legăturilor Familiale:
- Curriculum Vitae
- Copii după documente care să ateste nivelul de studii și alte acte care atestă efectuarea unor specializări (dacă este cazul).
CV-urile se transmit pe adresa hr@crucearosie.ro cu mențiunea pentru postul de Operator de caz RFL.
Termen-limită : 20 decembrie 2024 (cu posibilitate de prelungire a acestui termen). Debut activitate: ianuarie 2025.